Andrei Dicu

Incontestabil, Gheorghe Stefan Pinalti ii un tip uns cu toati alifiili si cu relatii in buricul targului. Chiar daca echipa de sub Chietrisica a retrogradat in Gostatul Diviziei B, Cooperativa din “A” nu-si lasa ciracii, la nevoie.

Putrivit unui cotidian de sport, insusi Mircea Sandu i-a garantat boss-ului nemtean ca, anul viitor, caterinca lui de echipa va ramane in primul esalon, pentru ca Iasiul, Buzaul si Otelul nu au primit licenta, asta dupa ce au jucat, bine merci, anul trecut in Divizia A.

Multi microbisti sunt de parere ca afacerea miroase a blat si inclin spre parerea lor, vorba lui Radu Vasile, poetul, pardon de expresie.

Desi se invoca regulamentul, afacerea pare o alta smecherie ticluita de batranul party-maker de la F.R.F si o dovada ca vechile prietenii nu pier, chiar daca Nasu’ Sandu se joaca de-a hotii si vardistii pe holurile Federatiei, alaturi de “justitiarii” Prunica si Lupica.

Tot “boboru’” stie cine si cu cum functioneaza “dinozaurii” de tipul Stefan – Pinalti ori Tata Jean, insa in loc sa apara pe piata un nou album compromitator cu inregistrari SRI pe banda rulanta cu susanelele tartorilor “Cooperativei”, opinia publica a fost directionata – cu talc mai mult sau mai putin electoral – spre valiza magica a lui Gigi Becali.

Afacerea de la “Chiatra” este inca o dovada ca baietii veseli din fotbal n-au scapat de vechile obiceiuri. Numai ca, nu s-a gasit inca arbitrul care sa fluiere hent de cate ori au pus ei mana…

Din acest motiv, numai naivii il mai asteapta pe Mircea Sandu sa ramana repetent tocmai la materia la care si-a dat doctoratul, in timp ce – urmand exemplul tizului sau de acum cateva sute de ani – Stefan cel Mare isi plimba, in continuare, parcalabii la folcloriste.

Daca Dostoievsky era convins ca frumusetea va salva lumea, atunci si divele mioritice s-au gandit sa-si aduca, din plin, contributia la spalarea imaginii unor partide, care pana la campania electorala s-au straduit sa-si enerveze electoratul cu susanele si cu loviturile sub centura pe care si le administreaza, reciproc, cu tandrete.

Cunoscute ca niste don’soare mai mult decat nazuroase, Delia si Andreea Balan au lasat fitele acasa, cand a venit vorba sa cante in scopuri gastro – electorale, prin camine culturale mucegaite, in care satenii organizeaza de regula taiari de mot (unele cu tot cu cap), serbari scolare sau chiolhanuri de revelion.

“Sa cante”, impropriu spus, pentru ca, de exemplu, Delia a oferit fanilor din comuna Vulcan, cu ocazia lansarii candidatilor locali ai PDL, un spectacol de playback atat de gratios, incat l-ar fi facut sa lacrimeze si pe Theodor Stolojan, starul serialului “Si robotii plang”.

Cum aflam ca “privighetoarea” cu pricina cere pentru un concert obisnuit 1200 de euro si ca la Vulcan a prestat pentru aceeasi suma, dar “pe banda”, tragem concluzia ca meseria de cantaret – mut le aduce vedetelor noastre la fel de multe parale cat scot alti rapsozi din Occident, care spre deosebire de romani nu uita sa mai deschida, din cand in cand, gura in timpul propriei melodii.

Fiind, insa, campanie electorala, aproape ca nu mai conteaza mijloacele, ci scopul. Electoratul s-a schimbat, vremea taranilor care lipeau in anii ’90 fotografia lui Ion Iliescu la icoana a trecut, iar publicul e mai curand interesat de decolteu decat de gargara. Ce mai conteaza ca playback-ul e subventionat din cotizatiile membrilor de partid sau din cadourile primite de la sponsori, important e sa se lase cu ceva zbantuiala si un pic de striptease, macar pe sfert, daca nu se poate mai mult.

Dupa “live”, urmeaza masa, privatizarile si dansul.

Propunerea legislativa, initiata de Gheorghe Funar si votata de Senat, prin care s-a eliminat finantarea de la bugetul de stat a postului de reprezentant special al Guvernului Romaniei, detinut pana in prezent de Principele Radu, este de fapt, un atac indirect la adresa Regelui Mihai, chiar cu cateva zile inainte de Ziua Monarhiei.

Totusi, acest episod, petrecut chiar in ajunul Zilei Monarhiei, a trecut aproape neobservat, umbrit de viezureala campaniei electorale si de “scandalul servieta de la Cluj”.

Daca Guvernul s-a folosit atat de imaginea Regelui Mihai I, cat si de relatiile Casei Regale, pentru a netezi drumul Romaniei catre NATO si U.E, iata ca astazi fostului suveran i se trage un birjaresc sut in dos, taman cand statuia strabunicului sau, Carol I este amplasata cu fast, in buricul Bucurestiului.

Chiar daca pe pieptul sau inca straluceste Ordinul Pobeda, primit de la generalisimul Stalin ori ca prin venele nepoteilor sai va curge zeama de dude, Regele Mihai reprezinta nu numai autoritatea suprema, legatura cu Dumnezeu, ci insasi istoria Romaniei. Oricum cum ar fi ea, stralucitoare ori tenebroasa.

Aici nu discutam despre institutia monarhica, ori despre forma de guvernamant, care nu intruneste sufragiile electoratului, nici la noi si nici in alte tari europene, ci de respectul acordat unor adevarate personalitati, sau VIP-uri daca vreti, care cel putin in ultimii ani au cladit ceva pentru romanii de rand.

Apropierea de Regele Mihai, prin felul in care a fost facuta initial, a fost o apropiere de civilizatia la care nazuim, in timp ce inlaturarea sprijinului reprezentantului Casei Regale, tocmai la 9 mai, ziua victoriei impotriva Gemaniei naziste, este o dovada de cinism. Iar cand acest atac vine taman din partea unei personae care i-a invatat pe cetatenii Clujului sa stea cu fundul pe tricolor, vopsind cu elan patriotic bancile din parcuri in rosu – galben – albastru, atunci situatia devine tragicomica.

Aceasta jignire se inscrie intr-un context propice, in care seara, la televizor, vedem un nene cu alura de ultras intarziat, care i se adreseaza presedintelui statului cu apelativul “bai Basescule”, sau in care ne-am obisnuit sa zambim la auzul unor reactii de tipul “mai animalule” sau “gaozarule”. Nimic mai firesc.

Bruma de corectitudine care parea ca s-a asezat de ceva vreme pe imaginea fotbalului romanesc s-a risipit, odata cu revenirea jocurilor strategice si cu acuzatiile de luare de mita carora le-au cazut victime Mitica Dragomir, party-makerul de la FRF si Gino Iorgulescu, fostul ober al lui FC National.

Surprinzator sau nu, aceste noi stigmate apar pe obrazul deja patat cu funingine al fotbalului mioritic, taman cand Romanica noastra e pe punctul de a se prezenta in sufrageria tip Champions League a coanei Europa, pentru prima oara in istorie, cu doua echipe si cu Nationala, calificata la turneul final al C.E.

Din nefericire insa, blaturile si smenurile nu au renascut asa, tamnisam. Ele au existat – si se pare ca vor exista mereu – ca un sport pentru fete subtiri, un mecanism tacit, fara de care intrecerea fotbalistica interna nu s-ar mai putea disputa.

Foarte probabil, nea Mitica o sa scape de bulau si de data asta, pentru ca s-a dovedit un adevarat Shakespeare in lovele inca de pe vremea comunistilor, cand erau sa-l aresteze baietii pentru posesie prelungita de parai. S-ar putea, insa, ca nu acelasi lucru sa se intample si cu Gino Iorgulescu, picat, se pare, ca musca-n lapte in afacerea terenurilor.

Cat priveste blaturile din dreptunghiul verde, aici – spre deosebire de susanelele dinafara gazonului – vinovatii nu vor fi pedepsiti niciodata, asa cum n-au fost bagati la apa nici pana acum. Daca Gigi Stefan Pinalti ii pi aripili vantului spre Divizia B, iar acolo nu ajunge piciorusul delicat al DNA-ului, se pare ca alde Mititelu, Borcica, Gigi, Jean si ceilalti prestidigitatori umbla cu miscari mult prea abile si chiar se bucura de ignoranta federalilor, daca nu chiar de sprijinul lor, tacit.

Chiar daca, astazi, se arata cu degetul unii pe altii, dupa incheierea acestui final fierbinte de campionat, lucrurile se vor calma, iar impacarea va veni la fel de rapid cum a inceput si valvataia acuzatiilor de blat dintre sefii de trib de sub corola de minuni a lui Mircea Sandu. In definitiv, o prisnita cu limba umeda atarna mult mai grav decat un scandal care, oricum, trebuia bandajat cu musama, pentru ca altfel ar fi daunat imaginii Federatiei tutelare.

Nenorocirea e cu totul alta. Daca despre majoritatea ciolovecilor din fotbal stim ce hram poarta si cu ce se mananca, la garda tanara, reprezentata in principal de Ionut Lupescu si de Florin Prunea, ne-am fi asteptat sa nu se infiga atat de rapid, ca intr-o frigaruie, in celebra axa a raului. Dar cand Lupica si Prunica, electricienii care ar trebui sa se ocupe cu iluminarea la cap a forului condus de Nasu’ tac ori dau declaratii cel putin bizare, incepi sa crezi ca si lupii tineri s-au deprins cu obiceiurile sacalilor batrani. Naravurile nu se uita, iar ucenicii prind din mers.

Pai cum sa nu tea puce amocu’, atunci cand Kaiserul Lupica, de la care spectatorul de rand asteapta sa se comporte ca un morcov tanar printre atatea gaini batrane, declara ca arbitrajul meciului Dinamo – Steaua a fost unul de nota 10, in conditiile in care toti am vazut ca farseurul Bratu trebuia eliminat de cel putin doua ori, pentru simulari? O mana spala pe alta, nu-i asa?

Reformarea FRF e o prostie. In locul gratarelor de pomina din vremea lui Bela Kassay, “Gorbaciovii” Lupica si Prunica vor sa faca fripturi cu calculatorul, insa par sa fi inteles deja ca daca incep cu liberalismul va pica tot sistemul, iar odata cu el vor cadea si ei. Asa ca, adio Perestroika, ura si la casierie!

Din vremuri memorabile, noua, romanilor, ne place sa ne dam in spectacol, scotand la inaintare minerii, aurolacii, copiii infectati cu SIDA, activistii de partid si claponii aviari, cu crestele pleostite. Ne lipseste Cantarea Romaniei, asa ca am inventat acum festivalul national Cantarea Electoralelor.
Printre rapsozii de conjunctura, invitati la susanelele electorale cu parfum de mititei, s-a aflat si fostul “show-man” Horia Brenciu, intrat de ceva timp intr-un deplin anonimat, altfel pe drept justificat.
Taranistii si-au lansat candidatii in alegerile locale, Aurelian Pavelescu pentru Primaria Bucurestiului si Gheorghe Ciuhandu, pentru fotoliul de edil al Timisoarei, intr-o manifestare care a inceput cu peste o ora si jumatate intarziere, cauzata de neintelegerile dintre organizatori si vedeta Brenciu, amfitrionul evenimentului. Potrivit martorilor oculari, Horica n-a vrut sa cante live nici sa-l pici cu ceara, Pavelescu mai avea putin si plangea de furie, iar “ultrasii” PNTCD-isti adunati la locul faptei o dadusera pe fluierat a paguba.
Spre deosebire de alte “vedete” care au preferat sa petreaca muncitoreste la mare, unde stau ancorate iachturile clasei mici si mijlocii, Brenciu a decis sa coboare in groapa cu lei noi a PNTCD-ului, iar initiativa e laudabila. Numai ca, sa “canti” play - back si sa mimezi tocmai piesa “I will survive” (“Voi supravietui”) pentru o formatiune politica intrata in moarte clinica inca de pe vremea lu’ dom’ presedinte Constantinescu, Coposu sa-l ierte, asta se numeste deja cinism. Desi, important e ca omul si-a luat banul! Mai bine lua doua blonde… Beri, mai oameni buni, la ce va ganditi?!
In ce priveste nimereala asocierii intre resapatul Brenciu si somnorosul PNTCD, care se opintesc sa invie impreuna dupa trecerea Pastelui, eu unul apreciez sincer comicul involuntar al situatiei. Totusi, conform principiului “ce incepe prost se termina si mai prost”, nu e greu de banuit ce deznodamant vor avea alegerile pentru taranisti.
Cu toate astea, ca bucurestean fair–play ce ma aflu, nu pot sa le urez rasculatilor din anonimat Brenciu si Pavelescu decat bafta, ca sanatosi au fost si pasagerii de pe Titanic.

Trecerea in nefiinta a Monicai Lovinescu a detonat, din nou, sentimentele asa zis “anticomuniste” in mass media romaneasca, precum cuiul, cerneala din calimara lui Isaia Faur.
In locul unei linisti martiale si al respectului pe care dinozaurii din Neanderthalul cu sarmale si osanale al PCR-ului, precum si unii lupi tineri insetati de sange uscat trebuiau sa i-l acorde doamnei Lovinescu, peste acest moment dureros s-au asezat cele mai de soi atribute mioritice, gargara si pompierismul.
Vladimir Tismaneanu, presedintele Comisiei pentru Condamnarea Comunismului, a cerut decretarea doliului national in ziua inmormantarii, iar presedintele Basescu, excitat de decorarea arbitrului batut in cap de o bricheta, s-a grabit sa juiseze, conferindu-i in aceeasi maniera tiribombistica Monicai Lovinescu, Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Mare Ofiter, post – mortem.
Pastrand acelasi stil, dar venind dintr-un pol opus al lumii politice, Tribunul Vadim se smiorcaia deunazi, la emisiunea lui Dan Capatos, unde incerca sa dreaga un pic busuiocul, dupa ce, ani de zile, s-a straduit sa puna piper sub coada Europei Libere, la defuncta revista “Saptamina”.
Ei bine, momentul nici ca putea fi ales mai bine, decat intr-o perioada in care lucrarea lui Virgil Ierunca, “Antologia rusinii” (care contine o serie de texte aplaudace din presa comunista, semnate de intelectuali precum Serban Cioculescu, Henri Coanda, Constantin si Dinu C. Giurescu, Eugen Palade, Adian Paunescu, Eugen Barbu sau Corneliu Vadim Tudor, articole citite de sotul Monicai Lovinescu la Europa Libera si publicate in strainatate) a fost blocata chiar de catre Institutul National Pentru Memoria Exilului, dupa cum sustin ingrijitorii volumului, Nicolae Merisanu si Dan Talos. E drept, cartea se afla in faza de finalizare la Editura Humanitas, dar… nu se stie de unde sare iepurele.
Nimic mai firesc insa, intr-o tara dominata de obscen, in care Raportul Pentru Condamnarea Comunismului a fost respins, se pare, tocmai de cativa fosti soimi ai patriei, care au ciripit in padurea fermecata a securitatii, in timp ce manieratul tortionar Plesita tine disertatii la TV, despre “belirea delincventilor” Goma, Ierunca sau Lovinescu.
Patriotismul si intelegerea adevaratei disidente anti-comuniste, se reduc la tinichele si tromboane, iar morga e vopsita in roz, de razele cazand electric dinspre societatea civila, mass media si lumea politica.
Din pacate, in cazul Monicai Lovinescu, Tismaneanu si Basescu se regasesc pe acelasi calapod cu Vadim, intr-un tablou desuet si anacronic.

Marturisesc ca mi-e greu sa scriu, astazi, in Duminica Floriilor, despre Motu. De cand Florian Pittis a plecat la Marele Arhitect, s-au scris si s-au spus despre el tone de cuvinte si de fraze pompoase. Florian Pittis nu mi-a fost prieten apropiat, dar stiu ca nu i-ar fi placut ca in jurul sau sa fie creata o adevarata isterie a trairilor tiribombistice. Nu-i placeau cuvintele mari. I-a placut sa traiasca simplu, curat si liber.

In urma cu cateva zile, vorbeam cu Mircea Vintila, unul dintre apropiatii lui Florian Pittis. Nici lui Mircea nu-i plac cuvintele mari. “O sa petrecem Floriile cu gandul la Motu, pentru ca el n-a plecat. E aici..”, imi spunea folkistul.

Intr-adevar, Motu Pittis n-a plecat niciodata. Traieste langa noi, prin Anda, prin proiectele sale indraznete (si vreau sa amintesc in primul rand Radio 3 Net, un post inteligent fara sa fie elitist si liber fara a fi lozincar), prin amintirea rolurilor memorabile si, mai ales prin sentimentul ca ar mai fi avut multe sa ne spuna si ca, din ce a reusit sa ne arate, nu am priceput destul .

Motu Pittis nu a plecat, nu doar pentru ca ieri i-am “vazut”, din nou, vocea la Teleenciclopedia, sau pentru ca in Duminica Floriilor, impreuna cu prietenii mei, ascult Pasarea Colibri. El ramane aici, langa noi, prin ceea ce continua sa ne invete, de dincolo.

A stat in genunchi in fata artei, acum e momentul ca cei ce i-au ramas aproape sa construiasca mai departe.

Parca si aceasta duminica insorita de aprilie s-a gandit sa-si puna hainele de gala. E soare, miroase a primavara, iar alt cadou mai potrivit pentru Motu nu exista. Un om senin si sclipitor in tot ce a insemnat si inseamna el…

La multi ani, Motule!

Liderul trupei Phoenix, Nicu Covaci, isi aniverseaza astazi implinirea celor 61 de ani.

Se spune ca sunt oameni care devin mai buni, precum vinul, pe masura trecerii vremii. Suna a cliseu si nici macar nu se potriveste cu starea de fapt, pentru ca Nicu Covaci nu imbatraneste ci ramane acelasi rebel, ca la 20 de ani.

Fiecare dintre noi, cei nascuti in perioada ’70 – ’80, are in sange cel putin o farama din Phoenix. Am crescut cu muzica lor, am iubit, am sfidat regimul comunist, am cantat, am jucat hore,ne-am simtit, la randul nostru rebeli si ne-am amintit ca suntem romani.

Ce am invatat, insa, cel mai presus de la Nicolae Covaci (si nu vorbim aici despre un simplu rocker, ci despre un artist complex, muzician, pictor, grafician…) este sentimentul de om liber.

Inainte de evenimentele din 1989, Covaci a parasit o Romanie abrutizata, dar a ramas formatorul de opinie al unor generatii intregi, oprimate de regimul dictatorial. In acelasi timp, a fost un vizionar, iar proiectele lui actuale sustin aceasta afirmatie. Intors in tara, dupa ceea ce astazi cu indulgenta numim “Revolutie”, s-a vazut nevoit sa aleaga, din nou, calea exilului, de data aceasta dezamagit de cei pe care ii credea apropiati, dar si din pricina asa – zisei democratii, nascuta din blugi turcesti, vile si manele. A refuzat compromisul, oricare ar fi acesta, intr-o tara cladita pe compromisuri. O sa-mi spuneti ca acum nu mai exista colonii de sclavi. Va zic eu una, in care ambasadorul S.U.A se duce sa dea cu pumnu’n masa la un partid politic.

Multi se intreaba de ce Nicu Covaci si Phoenix nu se intorc, definitiv, in Romania. Sa stea mai bine acolo, iar noua sa ne fie dor de ei, de undeva dintr-un loc comun in care o sa-l intrebam in curand pe Andrei Plesu daca a luat spaga de la ingeri, ca sa scrie o carte despre ei.

La multi ani, Nicolae Covaci!

Foarte multa lume se arata revoltata de faptul ca o multime de cantareti si cantarete si-au anuntat intentiile de a candida la urmatoarele alegeri locale. Totusi, daca ne amintim ca Romania a devenit tara in care nu mai exista demult limite, n-ar trebui sa ne surprinda candidaturile pe banda rulanta, provenite din zona manelelor sau din cea a tip top mini topului.  De ce nu ne oripilam si cand BNR-ul se baga ca musca-n lapte si vorbeste despre imobiliare, case, chiuvete sau televizoare? Marturisesc ca, in debutul carierei mele de frustrat, am avut un soc atunci cand am vazut la televizor cum PSD-ul l-a lansat in cursa electorala din judetul Ilfov pe Adi de Vito, in prezenta generalului nea Puiu si a lui Mircea Geoana. Criza mi-a trecut imediat dupa ce am constientizat ca multi indivizi cu pretentii critica numele anuntate de unele partide, inchipuindu-si ca traim in cea mai “cu staif” tara din lume. Daca, insa, acesti contestatari s-ar privi mai bine in oglinda, ar deveni mult mai indulgenti…  Intr-o tara in care toate normele au fost date peste cap, faptul ca alde Carmen Serban, care in majoritatea timpului canta la diverse taieri de mot (uneori cu tot cu cap, manca-ti-as!) va candida ca independenta la Primaria Timisoarei, sau ca Dan Bittman (fara SRL) tinteste Primaria Sectorului 1 din Bucuresti, nu mai reprezinta demult o surpriza. Nu mai putem vorbi nici macar de faptul ca acesti cantareti se afla in cautare de notorietate, ci pur si simplu aici e vorba despre o afacere. Trubadurii citati tanjesc sa urce din groapa cu lei grei in fotoliile de edili, pentru ca un mandat de primar n-a lasat pe nimeni cu buzunarele goale, ba din contra. Chiar daca, de exemplu, Adi de Vito a invatat demult gustul paraiului, desi dupa multe “oooooooo” nu zice “1″ ci “viata mea”, i-or mai strica niscaiva euroi dintr-un “gheseft” gras, mestesugit din biroul Primariei, bucataria in care se fac si se desfac toate cele din viata unui oras? Cat despre educatia politica romaneasca, iar aici ma refer nu doar la “catindatii” de care vorbeam mai sus, ci mai ales la cei care ii vor vota, cea mai edificatoare vorba de duh ar fi aceea rostita de clasicul in viata Nicolae Dide, la inmormantarea generalului Stefan Gusa:” Nasol moment, misto coliva!”

Astazi, regretatul Teo Peter ar fi trebuit sa implineasca 54 de ani. Numai ca, basistul trupei Compact a devenit, in 2004, o victima colaterala a noii prietenii romano - americane, cand fara pic de respect fata de “marele licurici” s-a pus in dreptul unei masini a Ambasadei S.U.A, care o luase vitejeste pe contrasens.
Din 2004, ancheta in dosarul “Teo Peter” treneaza, sau mai bine zis a fost trecuta pe linie moarta. Mai mult, in Romania, lidera incontestabila in grupul tarilor cu orgasm la orice semnal pozitiv venit de peste ocean, cand cineva deschide subiectul respectiv, e imediat mustrat in stil clasic, servil si mioritic:” Taci dom’le, sa nu-i suparam pe americani, ca nu e bine!”
Provincie romana de la Traian pana la Aurelian, devenita apoi pasalac turcesc si ulterior gubernie ruseasca, Romanica noastra cea de toate zilele si-a materializat, in sfarsit, destinul glorios in ipostaza de colonie americana. Adio mandrie nationala, goodbye justitie, ura si la gara, Teo Peter!
La Summitul NATO, lu’ nea Georgica Bush, un batranel atat de romanizat ca in curand ‘or sa-l traga cainii pe maidan de turul pantalonilor, i s-a facut mila de noi si ne-a promis ca va urgenta ancheta in cazul mortii basistului trupei Compact. Toata tarasenia are, insa, parfumul unei batiste uitate pe tambal.
Desi dom’ presedinte Basescu se infoaie ca Titi – duru’, asigurandu-ne ca autoritatile romane “depun toate eforturile” pentru pedepsirea puscasului marin care se afla la volanul masinii ucigase, noua nu ne-a ramas decat sa schimbam sindrofiile pe parastase si sampania pe coliva.
De cealalta parte, un terorist (cu sau fara ghilimele) pe care ar fi trebuit sa-l tinem de samanta la parnaie, s-a imbolnavit si a fost eliberat din motive umanitare, asa ca in coliviile goale gardienii fluiera manele, iar diplomatii nostri si-au luat concediu de odihna, pana cand vreo trei jurnalisti se vor mai juca de-a hotii si vardistii prin Irak.
Adio, Teo Peter…